Conferinta Nationala de Medicina a Familiei

 23 - 26 octombrie 2024
Mi-S: 10.00-19.00

Premiul Național SAMF 2024

Societatea Academică de Medicina Familiei și Asociația Medicală Română instituie Premiul Național SAMF - "A. Restian & D. Matei".
Premiile, în număr de 3, vor fi oferite medicilor înscriși cu lucrări (comunicări orale și postere) la Conferința Națională de Medicina Familiei, pentru a încuraja și recompensa efortul și implicarea în cercetarea medicală.

Împreună cu diploma care certifică recunoașterea meritelor, va fi oferit și trofeul ce o întruchipează milenar și simbolic pe Hygeia, zeița protectoare a Sănătății în mitologie, cea care prevenea bolile, alina și vindeca suferința.
De menționat că Diploma aferentă Premiului Național adaugă puncte la CV-ul profesional.

Alături de diplomă și trofeu, prim-autorul va primi un abonament la Revista oficială a SAMF - Romanian Journal of Medical Practice - RJMP - 10 EMC, PLUS voucher Școala de Vară a SAMF, Neptun 2025 (taxa de curs).

Lucrările sunt jurizate după terminarea conferinței de o comisie interdisciplinară, rezultatele fiind comunicate după evaluare.

*
* *

Societatea Academică de Medicina Familiei și Asociația Medicală Română au desemnat lucrările câștigătoare ale Premiul Național SAMF - "Adrian Restian & Dumitru Matei" 2023.

Preambul: Urmare a vizualizarii tuturor prezentarilor sustinute in cadrul Conferintei SAMF - 2023, cele ~60 prezentari de pe platforma online a conferintei, dupa afilierea lectorilor, au fost împărțite astfel:
    - 29 prezentari sustinute de lectori din numeroase alte specialitati, in afara MF - Cardiologie, Pneumologie, Virusologie, Gastroenterologie, Pediatrie, Oncologie, Genetica, Ginecologie ș.a. – toate prezentarile cu impact in MF, in relatie directa sau la intersectia cu MF;
    - 15 prezentari sustinute de reprezentanti ai catedrelor de MF;
    - 3 prezentari sustinute de rezidenti de MF;
    - 3 prezentari sustinute de MF din afara catedrelor;
    - 4 prezentari din afara specialitatilor medico-farmaceutice;
    - 2 prezentari sustinute exclusiv de fizioterapeuti;
    - 2 prezentari sustinute exclusiv de farmacisti;
Desigur si ultimele 8 prezentari in relatie directa cu MF au prezentat teme importante pentru MF!

CNMF – SAMF = o succinta analiza: Inca de la infiintarea SAMF stim ca cei doi fondatori, Prof. Dr. A. Restian si Prof. Dr. D. Matei, au dorit coagularea activitatii mediului academic de MF, respectiv a reprezentantilor catedrelor de MF. Personal am participat constant la toate conferintele, incepand cu anul 2004, si am intalnit in fiecare an printre lectori cel putin 6-7 reprezentanti ai catedrelor, alaturi desigur de numerosi lectori invitati din colectivele academice ale altor specialitati  sau din societatile profesionale ale majoritatii specialitatilor medicale.
    Anul trecut si anul acesta a fost reunit insa cel mai mare numar de participanti din partea catedrelor de MF, respectiv 15 prezentari de la UMF Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Tg. Mures si Craiova si de la Facultatile  de Medicina din Brasov, Constanta si Sibiu (9 centre universitare medicale). 2 centre au adus 3 prezentari din partea unor tineri rezidenti de MF.
    Lectorii invitati din partea specialitatilor medicale  cu teme in conexiune cu MF au fost in marea lor majoritate personalitati foarte bine cunoscute in lumea medicala care au adus dintr-o bogata experienta teme si actualitati importante.
    Pentru viitor ne dorim ca impreuna cu colegii din comunitatile academice de MF, dar si de alte specialitati sa atragem rezidentii in activitatea de cercetare si prezentare de lucrari izvorate din practica in MF. Din acest motiv ne-am orientat spre alegerea unor teme prezentate de tineri, teme insa cu impact larg asupra MF.
    In acelasi timp ne-am dori sa orientam tematica tuturor prezentarilor spre sinteze de practica si problematica abordata in MF, studii originale, referate generale cu update in toate problemele de practica, diagnostic, terapie, preventie si recuperare, cu o trecere pragmatica de la cadrul general, teoretic al cursurilor la aplicabilitatea in practica si la evidentierea rezultatelor concrete ce se pot obtine.

    Mentiune speciala: Nu ne-am propus si nu aveam calitatea sa apreciem comparativ prezentarile unor personalitati binecunoscute in lumea medicala si nici a colegilor din cele 9 catedre, cu totii extrem de experimentati in abordarea prezentarilor stiintifice, pentru a face alegeri justificate.
    Toate lucrarile sefilor de catedre au fost extrem de valoroase, de utile, de multe ori pigmentate si cu doza potrivita de umor si atractivitate, dar si prezentate in mod modern si interactiv, INSA, tocmai pentru a incuraja tinerii medici, Comisia de Jurizare a favorizat/ales lucrarile realizate de colegii nostri mai tineri, ceea ce ne vom propune si la editiile urmatoare!

Astfel, lucrările premiate aparțin unor tineri medici și au fost jurizate de o comisie mixtă SAMF-AMR condusă de Prof. Dr. Viorela Enăchescu, Acad. A. V. Ciurea si Conf. Dr. Mihaela Adela IANCU.

Lucrări premiate - Ediția 2023

  • Sindromul dureros abdominal, probleme diagnostic în practica MF
    Dr. Elena Cojocaru Tanef, Dr. Aniela–Ligia Enache
    Motivația juriului: Lucrarea a fost apreciată ca o sinteză originală și un bun instrument de lucru în sindromul dureros abdominal. [click]
  • Importanța consultației preventive în postura armonioasă și corectarea pozițiilor vicioase
    Dr. Mihaela Tocilescu, fizioterapeut Dalila Băețoiu
    Motivația juriului: Lucrarea a fost premiată pentru abordarea unei probleme medico-sociale extinse, sub aspectul prevenției, domeniu medical de mare actualitate și importanță în MF. [click]
  • Alarme false versus urgențe adevărate. Cum se încrucișează drumurile ambulanței și ale MF
    Adina-Ioana Bicăjanu
    Motivația juriului: Lucrarea a fost apreciată și premiată pentru problema de importanță practică extremă, abordată eficient de un tânăr rezident. [click]

Cu deosebita consideratie si drag,
Va asteptam la urmatoarea editie a CNMF – SAMF,
 
Prof. Univ. Dr. Viorela ENACHESCU
Presedinte SAMF
 
Conf. Dr. Mihaela Adela IANCU
Past-President SAMF
 
Acad. A. V. CIUREA
Membru al Academiei Romane
Vicepresedinte al AMR

 
 

Lucrări premiate - Ediția 2022

Comisia de evaluare a lucrărilor prezentate în cadrul CNMF 2022, condusă de Acad. A. V. CIUREA și Prof. Dr. Dumitru MATEI, a comunicat lucrările premiate:

- "Managementul factorilor de decompensare implicați în edemul pulmonar acut cardiogen" - susținută de: Irina-Anca EREMIA [ click ]
- "Utilizarea markerilor sangvini în determinarea severității COVID-19" - susținută de: Roxana FOLESCU [ click ]
- "Au comorbiditățile impact asupra tratamentului hipertensiunii arteriale? Particularități în diabetul zaharat" - susținută de: Loredana-Crista LASLO [ click ]
- "Studiu privind accesul tinerilor la serviciile de sănătate - un review de literatură" - susținută de: Andrea Elena NECULAU [ click ]
- "Provocare în practica clinică... Hipertensiunea pulmonară (HTP)!" - susținută de: Andreea VARGA [ click ]